Aleargă-mă până reușesc să te prind!

Pentru unii…

Poate echivala cu porția zilnică de mișcare.

Pentru alții, printre care încerc să-mi fac și eu loc, poate reprezenta conjugarea iubirii cu ajutorul verbului “a plăcea”.

Dacă tot am strâns câteva sentimente în pușculiță (inimă), cred că vine acel moment când trebuie să le eliberăm și să le oferim persoanei care ne-a ajutat să facem rost de o asemenea colecție de fericire.

Nu de alta, dar…

Spațiul este limitat…

Iar unele sentimente au termen de valabilitate.

Si începem să alergăm în ritmul bătăilor inimii, încercând să o prindem, iar la un moment dat, ne dăm seama că a rămas undeva în urmă.

În timp ce noi alergăm după ea… la figurat, ea aleargă după noi… la propriu.

Uneori trecem pe lângă ea fără să ne dăm seama.

Alteori, ne bate la ușă, dar suntem ocupați cu altceva mai puțin important, și nu reușim să-i deschidem la timp.

Sunt cazuri când ne ține de mână, dar noi îi dăm drumul… și alegem să întindem mâna altcuiva.

Fericirea alearga de multe ori după noi, dar noi vrem cu tot dinadinsul să trecem primii linia de sosire.

Refuzăm să o așteptăm și pe ea, să trecem împreună…

Fericirea face parte din noi, doar că… și noi trebuie să facem parte din ea…

Fericirea este iubire, dăruire și ajutor.

Fie ca ea să se afle în sufletul tuturor.

Cei ce n-o au să o găsească.

Cei care o simt s-o împărtășească.

Fericire,

Aleargă-mă până reușesc să te prind!

Și apoi aleargă-mă iar…