Când ai ales să pleci…

Eu am ales să te păstrez.

Ca amintire…

Una frumoasă!

Îmi susțin ideea:

Nu trăiesc din amintiri, dar trăiesc pentru a le avea!

Iar unele chiar merită păstrate.

N-am fugit niciodată de trecut.

Uneori îl mai invit la o cafea…

Și-i mulțumesc pentru toate lucrurile învățate.

Tu…

Aveai un tren de prins.

Te-ai urcat în el.

Cu bilet doar pentru dus…

De întors… ai făcut-o cu privirea…

Cu gândul…

Cu dorința de a nu te fi urcat.

Simțeai că nu ai făcut bine, dar…

Decizia fusese luată de acel impuls de moment…

Insistent!

Euforic!

Fără prea mult timp de gândire.

Uneori…

Chiar sunt favorabile deciziile rapide.

În fața altarului…

Nu cred că-și dorește cineva să cazi pe gânduri.

Alteori…

Se întâmplă exact ca atunci când dai cu piciorul, dacă nu te gândești mai bine înainte, poți afla apoi că există posibilitatea să te doară tot pe tine.

Cam asta este viața…

Oamenii vin și pleacă din ea.

Ușa este deschisă.

Deciziile ne aparțin.

Tu ai ales să pleci.

Eu am ales să rămân.

Tu ți-ai dorit alți pantofi…

Eu m-am mulțumit cu “papucii” primiți. 😉

Pe lângă faptul că numărul a fost cel potrivit.

Mai aveau și reflexoterapie…

Pentru suflet. 🙂