Cum este posibil sa simti sufletul invadat de bucurie, tristete, nostalgie si lacrimi?
Simplu!
Cand primesti o asemenea poezie:
“Bunica mea, nume de floare
Mi-aduc aminte si mă doare
Câtă iubire tu mi-ai dat
Și câtă grijă mi-ai purtat.
Și azi sunt mare, am crescut
Să nu mai cresc eu aș fi vrut
Ca să rămâi mereu cu mine
Ca acum duc dorul de tine.
Bunica mea, nume de floare
Dragostea ta, atât de mare
M-a făcut omul care sunt
Și-ti multumesc astăzi plangând
Când amintiri mă năpădesc
Aș vrea în vis să te-ntâlnesc
Să vad ochii ce ma priveau
Desi de-abia mă mai zăreau,
De lacrimi si de bătrânețe…
Dar mă priveai tot cu blândețe.
Să-ți sărut mâinile muncite,
Mâinile tale imbătrânite,
Cu ele mare m-ai făcut
Și mângâieri am cunoscut.
Bunica mea, nume de floare
Ești azi în cerul mult prea mare
La Dumnezeu, acolo sus
La El, bunica mea te-ai dus…
Și pentru asta-ti multumesc
M-ai invatat sa îl iubesc
Ca si tu-L iubeai asa tare
Bunica mea, nume de floare.”
Multumesc,
Om frumos.
Multumesc,
Ramona Ungureanu!
Fii primul care comentează