Totul e bine…

Când se termină cu tine… 🙂

Știi de ce mi-am dorit ca sufletul meu să iasă la plimbare cu al tău?

Poate că te întrebi de ce te-am ales tocmai pe tine pentru această plimbare prin viață…

Recunosc, am fost ajutat și de destin, dar, știi cum se spune…

Nimic nu este întâmplător.

Iar…

Răspunsul meu este cât se poate de simplu.

Am ales să mergem împreună pe acest drum, pentru că, în momentul când vom ajunge la capătul lui, îmi doresc să mă aflu tot lângă tine.

Te-am ales pentru că am crezut în tine.

Te-am ales pentru că am crezut în noi.

Alegerile ne aparțin.

Știi și tu acest lucru…

Pentru că și tu ai făcut-o la rândul tău.

Am primit odată un mesaj foarte frumos.

Suna cam așa:

“Eu te am pe tine, iar tu mă ai pe mine.” 🙂

Cam despre asta este vorba în viață.

Despre alegeri…

Ele ne definesc.

Despre asumarea destinului…

Sau nu…

Despre acel tren în care trebuie să ne urcăm la momentul potrivit.

Altfel…

S-ar putea să așteptăm mult și bine… în gară.

Timpul trecând în defavoarea noastră.

Fără a putea influența această trecere.

Noi putem sta pe loc… pentru a ne putea acorda puțin răgaz.

Timpul…

Nu poate!

Timpul nu are timp de gândire, doar trece…

Și ne ia și pe noi cu el.

Dar ne lasă să alegem drumul pe care să-l urmăm, pentru că timpul este peste tot, dar noi nu putem fi decât într-un singur loc…

De multe ori, într-o singură inimă.

Este deja târziu.

Eu zic să ne ocupăm locurile de pe bilete.

Chiar dacă nu sunt la clasa I.

Prefer la clasa a II-a, dar alături de tine.

Pentru ca…

Atâta timp cât am plecat la drum alături de tine, iar tu… îți dorești să rămâi pentru totdeauna lângă mine.

Ajunși la capătul lui…

Aș vrea să ne spunem:

Totul e bine…

Când se termină cu tine. 🙂

Distribuie:

Be the first to comment

Lasă un răspuns